Povestea Aladin și lampa fermecată

2593 Vizualizari

100% 4 Rates
2593 Vizualizari
10 ani în urmă
100%

Vizualizari:2593

Adăugat acum: 10 ani în urmă

Urmărește și citește cea mai frumoasă poveste a lui Aladin din seria 1001 de nopți, un personaj principal al povestii „Aladin și lampa fermecată”.

A fost odata ca niciodata un croitor sarac care avea un fiu pe nume Aladin .Aladin era un baiat lenes si lipsit de griji care nu facea altceva toata ziua decat sa se joace pe strazi impreuna cu alti baietei , la fel de lenesi ca si el.Lucrul acesta il mahnea atat de tare pe tatal lui incat , intr-o zi , acesta a murit ; cu toate acestea , in ciuda lacrimilor si rugamintilor mamei sale , Aladin nu voia sa isi schimbe purtarea.
Intr-una din zile , in timp ce se juca pe strazi , ca de obicei , un strain l-a chemat la el si l-a intrebat cati ani are si daca nu cumva el este fiul lui Mustafa , croitorul.””Da , sunt fiul lui , domnule” , i-a raspuns Aladin , „dar tatal meu a murit de ceva vreme”.La auzul acestor vorbe , strainul , care era de fapt un vestit vrajitor african , l-a imbratisat si l-a sarutat pe Aladin , zicandu-i :”Eu sunt unchiul tau , si te-am recunoscut dupa cat de mult semeni cu tatal tau .”Du-te la mama ta si spune-i ca am venit”.Aladin a fugit de indata acasa si i-a povestit mamei despre unchiul sau.”Intr-adevar , copile ” , i-a spus ea , „tatal tau avea un frate , dar eu am crezut ca este mort de multa vreme”.Mama s-a apucat sa faca de mancare si i-a spus baiatului sa isi caute unchiul si sa il aduca acasa.Unchiul a sosit , in cele din urma , incarcat cu fructe si cu vin.Ajuns in casa , el a ingenuncheat si a sarutat locul in care obisnuia sa sada Mustafa , spunandu-i mamei lui Aladin ca nu trebuie sa fie surprinsa de faptul ca nu il vazuse de atat vreme , intrucat fusese plecat timp de patruzeci de ani intr-o alta tara.Apoi s-a intors catre Aladin si l-a intrebat cu ce se ocupa.Baiatul a lasat capul in pamant , in timp ce mama lui a izbucnit in lacrimi.Afland ca Aladin era lenes si ca nu invatase nici o meserie , unchiul se oferi sa ii cumpere un magazin pe care sa i-l umple cu marfa de vanzare.
A doua zi , el i-a cumparat lui Aladin un rand de haine frumoase si l-a luat in oras , unde i-a aratat locurile alese ; apoi , catre seara , l-a condus ianpoi acasa.A doua zi , unchiul l-a dus pe Aladin in mijllocul unor gradini incantatoare , aflate in afara portilor orasului.Cei doi s-au asezat langa o fantana , iar unchiul a scos din cingatoare o prajitura pe care a impartit-o cu baiatul.Apoi , au calatorit pana cand au ajuns aproape de poalele muntilor.Aladin era atat de obosit incat a inceput sa isi roage unchiul sa se intoarca acasa , insa vrajitorul l-a ademenit sa mearga mai departe fermecandu-l cu o povestire nemaipomenit de frumoasa.In cele din urma , au ajuns in dreptul a doi munti despartiti de o vale ingusta.”Nu o sa mergem mai departe” , a spus falsul unchi.”Iti voi arata ceva minunat ; inainte de asta insa , du-te si aduna niste vreascuri in timp ce eu ma voi ocupa sa fac focul.”Dupa ce a aprins lemnele , magicianul a aruncat peste el un praf pe care il avea asupra lui si a inceput sa recite niste cuvinte magice.Pamantul s-a cutremurat cateva clipe si s-a deschis in fata lor , dand la iveala o lespede patrata de piatra , cu un inel de bronz la mijloc , care servea pentru a ridica piatra.Speriat , Aladin a incercat sa o ia la fuga , insa magicianul l-a prins si i-a dat o lovitura care l-a pus la pamant.”Dar ce am facut , unchiule ?” , a intrebat el cu un glas plangaret .Magicianul i-a raspuns cu blandete :”Daca ma asculti , nu trebuie sa te temi de nimic.Sub aceasta piatra este o comoara care va fi a ta ; nimeni altcineva nu o poate atinge , insa trebuie sa faci exact ce iti spun eu.”La auzul cuvantului comoara , Aladin si-a uitat frica , si a facut precum i-a zis magicianul : a apucat de manerul din bronz si a inceput sa traga de el , in timp ce pronunta numele tatalui si bunicului sau.Piatra s-a dat deoparte cu usurinta , iar dedesuptul ei au iesit la vedere niste trepte.”Coboara !” , i-a spus magicianul , „La capatul acestor trepte vei gasi o usa deschisa prin care se ajunge in trei sali mari.Ridica-ti poalele hainei tale si treci prin ele fara sa atingi nimic , altfel vei muri pe loc.Dupa aceste sali vei ajunge intr-o livada plina cu fructe minunate.Mergi inainte prin livada pana cand vei zari o firida sapata intr-un mic deal , in care se afla o lampa aprinsa.Scurge uleiul aflat in lampa si adu-mi-o incoace.”Apoi, magicianul si-a scos de pe un deget inelul si i l-a dat lui Aladin , urandu-i sa aiba parte de bogatie.
Aladin a pornit la drum si a intalnit toate lucrurile exact asa cum le descrisese magicianul.A mers prin livada din care si-a cules cateva fructe , apoi a luat lampa si a ajuns inapoi , la iesirea din pestera subpamanteana.Magicianul , cand l-a zarit , i-a zis nerabdator :”Hai iute , da-mi lampa !”.Aladin nu a vrut insa sa i-o dea pana nu se vedea iesit din pestera.Infuriat la culme , falsul unchi a aruncat din nou niste pudra pe foc , fara sa mai spuna nimic de aceasta data , iar piatra s-a rostolit singura la locul ei , inchizand intrarea.

Magicianul a parasit pentru totdeuna Persia , lucru care a demonstrat clar ca nu era unchiul lui Aladin , ci un vrajitor viclean , care citise in cartile lui despre o lampa minunata care l-ar fi putut face cel mai puternic om de pe pamant.Desi numai el stia unde se afla lampa , nu putea sa o ia el insusi , trebuind sa o primeasca numai din mainele altcuiva. In acest scop il luase cu el pe nestiutorul Aladin , intentionand sa il foloseasca pentru a intra in posesia lampii , pentru ca apoi sa il omoare.
Timp de doua zile , Aladin a ramas in intunericul pesterei , plangand si vaitandu-se.In cele din urma , si-a strans mainile impreuna pentru a se ruga si , facand lucrul acesta , a frecat inelul de pe deget , pe care vrajitorul uitase sa il ia inapoi.Atunci cand a facut asta , a aparut pe loc un spirit urias si infricosator , care i-a spus :”Ce iti doresti de la mine ? Eu sunt sclavul inelului si iti pot indeplini orice dorinta.”Fara pic de teama , Aladin i-a spus :”Scoate-ma din locul asta.”Nici nu a terminat bine de spus cuvintele , ca pamantul s-a deschis ca prin minune , iar Aladin a iesit afara din pestera.Indata ce ochii i s-au obisnuit cu lumina , Aladin a plecat spre casa , unde , odata ajuns , a lesinat pe loc in pragul usii.Atunci cand si-a revenit din simtiri , el i-a povestit mamei sale tot ce se intamplase si i-a aratat lampa si fructele culese din livada , fructe care , de fapt , erau pietre pretioase.Apoi ceru sa i se dea ceva de mancare.”Vai , copile “ , i-a spus mama , “nu am nimic in casa , insa tineam deoparte o bucata de stofa de bumbac.Ma voi duce indata sa o vand.”Aladin a oprit-o sa vanda panza , gandindu-se , in schimb , sa vanda lampa ..Cum aceasta era foarte murdara , mama a inceput sa o frece , spunandu-si ca daca o va face sa straluceasca va obtine un pret mai bun pe ea.Dintr-o data , insa , s-a ivit din lampa un spirit nemaipomenit de hidos care a intrebat-o ce isi doreste.Mama a lesinat pe loc , dar Aladin , plin de cutezanta , a insfacat lampa si a spus cu indrazneala : “Adu-mi ceva de ale gurii.” Spiritul s-a intors cat ai clipi cu o oala mare de argint , 12 farfurii de asemeni din argint , toate incarcate cu carne si alte delicatese , si doua pocale cu vin.Atunci cand si-a venit in simtiri , mama a intrebat :”de unde au aparut toate bunatatile astea ?” “Nu ma intreba , ci mananca “ , i-a raspuns Aladin.Asa ca cei doi s-au asezat la masa si s-au infruptat pana cand s-a facut seara , timp in care Aladin i-a povestit mamei sale despre puterea lampii.Mama l-a implorat sa scape de lampa , sa o vanda , pentru ca nu voia sa aiba de a face cu demonii .”Nu,” i-a raspuns Aladin , “daca norocul ne-a facut sa descoperim care sunt puterile ei , o vom folosi , la fel ca si pe inelul magic , pe care il voi purta totdeuna pe deget.”Dupa aceea , in zilele care au urmat , Aladin a vandut una cate una farfuriile din argint , pana cand nu i-a mai ramas nimic.Apoi , a facut din nou apel la serviciile spiritului , care i-a adus alte farfurii .Aladin si mama sa au trait astfel mai multi ani la rand.

Intr-o buna zi , Aladin a auzit despre un ordin al Sultanului , prin care acesta poruncea ca toata lumea sa se inchida in casa si sa coboare obloanele ferestrelor in timp ce el va trece pe strazi impreuna cu fiica lui , Printesa , in drumul de intoarcere de la baie.Aladin , ardea de dorinta de a vedea fata printesei , lucru foarte dificil de facut , intrucat ea era acoperita intotdeuna cu un val.El s-a ascuns in spatele unei usi din cladirea in care erau baile si a pandit sosirea printesei printr-o crapatura din usa.Atunci cand a intrat la baie , printesa si-a ridicat valul , iar Aladin , inmarmurit de frumusetea ei , s-a indragostit pe data de ea.Ajuns acasa , era atat de ravasit de impresia lasata de printesa incat mama s-a inspaimantat la vederea lui.Aladin i-a marturisit mamei ca s-a indragostit intr-atat de mult de printesa incat nu mai putea trai fara a fi impreuna cu ea , si ca dorea sa o ceara de nevasta de la tatal ei.La auzul acestor cuvinte , mama lui a izbucnit in hohote de ras , insa Aladin a convins-o sa mearga la sultan si sa ii infatiseze acestuia cererea lui.Ea a adunat intr-un servet fructele magice din gradina fermecata , fructe care sclipeau asemeni celor mai minunate bijuterii.A luat cu ea bocceaua facuta din servet , incarcata cu fructe , si s-a dus la palatul sultanului.Marele vizir si nobilii din marele consiliu tocmai sosisera atunci cand ea a intrat in marea sala a palatului si s-a asezat intr-un loc aflat chiar in fata sultanului.Acesta , insa , nu a luat-o in seama.Timp de o saptamana ea mers zi de zi in marea sala a palatului , asezandu-se de fiecare data in acelasi loc.In cea de-a sasea zi , atunci cand sfatul marelui consiliu tocmai se incheiase , sultanul i-a spus vizirului : “Am vazut mereu in ultima vreme , in sala de audiente , o femeie care cara ceva intr-o bocceluta.Data viitoare , adu-o in fata mea , ca sa vad ce doreste.”In urmatoarea zi , la un semn facut de vizir , mama lui Aladin s-a indreptat catre tronul sultanului si a ramas ingenuncheata la picioarele acestuia pana cand sultanul i-a zis : “Ridicate in picioara , buna femeie , si spune-mi ce iti doresti.”Mama lui Aladin sovaia in a spune ce avea pe suflet , asa ca sultanul i-a indepartat pe toti nobilii , pastrandu-l langa el numai pe vizir , si a indemnat-o pe femeie sa vorbeasca fara nici o frica , promitandu-I ca o va ierta orice ii va spune .Mama lui Aladin a povesit , atunci , cum fiul ei s-a indragostit nebuneste de printesa.” ”L-am implorat sa o uite” , a zis ea , “ insa totul a fost in zadar ; m-a amenintat ca isi ia viata daca nu merg sa va cer pentru el mana printesei.Va cer iertare , stapane , pentru indrazneala mea si a fiului meu.”Sultanul a intrebat-o , cu blandete, ce are in bocceluta , la care ea a desfacut-o si i-a infatisat bijuteriile minunate. Uimit peste masura , sultanul s-a intors catre vizir si i-a spus :”Ei, ce ai de spus ? Se cuvine oare sa nu i-o dau pe printesa cuiva care o pretuieste atat de mult ?”Vizirul , care isi dorea ca fiul sau sa se casatoresca cu printesa , l-a rugat pe sultan sa ii ceara femeii sa astepte timp de trei luni , perioada in care se gandea ca baiatul lui va gasi o cale de a aduce sultanului un dar si mai pretios.Sultanul a fost de acord cu propunerea vizirului si i-a spus mamei lui Aladin ca , desi aproba casatoria fiului ei cu printesa , ea nu trebuie sa mai vina la palat vreme de trei luni.

Aladin a asteptat cu rabdarea trecerea perioadei hotarate de sultan , dar , dupa scurgerea a doua luni , atunci cand mama sa s-a dus in oras sa cumpere niste ulei , ea a vazut ca toata lumea din piata era cuprinsa de veselie si a intrebat ce s-a intamplat.”Nu stii ?“ , a venit raspunsul , “ Nu stii ca fiul marelui vizir se casatoreste cu fiica sultanului in noaptea aceasta ?”
Mama lui Aladin a fugit fara suflare la fiul ei si i-a adus acestuia vestea cea rea.Coplesit la inceput de ceea ce aflate , Aladin a luat in maini lampa si a frecat-o.Pe data , spiritul si-a facut aparitia si a zis “Care iti este dorinta ?”Aladin i-a raspuns :”Sultanul , dupa cum bine stii , a rupt legamantul pe care mi l-a facut , iar fiul vizirului este pe cale de a se insura cu printesa.Porunca mea este ca in aceasta noapte sa mi-i aduci aici pe amandoi , atat pe mireasa cat si pe mire.”
Stapane , ma voi supune” , a raspuns spiritul .Aladin s-a dus apoi in camera sa , loc in care , la miezul noptii , spiritul a adus patul in care se gaseau printesa si fiul vizirului.
“Ia-l pe mire “ i-a spus Aladin spiritului ,”du-l afara , si lasa-l sa stea in noaptea cea rece pana in zori cand il vei aduce inapoi aici.”Spiritul l-a insfacat din pat pe fiul vizirului si a disparut cu el , lasandu-l pe Aladin singur impreuna cu printesa.”Nu trebuie sa iti fie teama de nimic” , i-a zis Aladin acesteia .”Tu esti sotia mea , promisa mie de catre nedreptul tau tata .Nu iti voi face nici un rau.”Printesa , prea infricosata pentru a mai putea vorbi , a petrecut cea mai lunga noapte din viata ei , stand treaza langa Aladin , in timp ce acesta dormea lipsit de orice griji.La sosirea diminetii , spiritul l-a adus inapoi pe mirele care inca mai tremura din cauza frigului noptii petrecute sub cerul liber , l-a asezat la locul lui de langa printesa si a luat pe sus patul , ducandu-l inapoi la palat.
Imediat dupa aceea , sultanul a intrat in camera tinerilor insuratei pentru a-i ura printesei buna dimineata.Nefericitul fiu al vizirului sari din pat si se ascunse , in timp ce printesa , intristata , nu putea sa pronunte nici macar un cuvant.Sultanul trimise atunci pe mama fetei sa , pentru a incerca sa afle ce se intamplase.Aceasta a intrebat cu blandete :”De ce , draga mamii , nu vrei sa ii vorbesti tatalui tau ? Ce s-a intamplat ?”Printesa a oftat adanc si i-a povestit mamei sale cum , in timpul noptii, patul fusese dus intr-o incapere ciudata , relatandu-i in amanunt tot ce avusese loc acolo.Mama printesei nu a crezut nici un cuvant din ceea ce auzise si i-a spus fetei ca totul nu fusese decat un vis urat.
In noaptea urmatoare lucrurile s-au desfasurat la fel , iar dimineata , printesa a refuzat din nou sa ii vorbeasva tatalui ei.Lucrul asta l-a infuriat atat de mult pe sultan incat l-a facut sa o ameninte ca ii va taia capul.Fata i-a marturisit apoi ce se intamplase , spunandu-i tatalui ei sa il intrebe si pe fiul vizirului , pentru a se convinge daca lucrurile stateau asa sau nu.Sultanul i-a cerut vizirului sa afle adevarul de la fiul sau , iar acesta din urma a confirmat tot ce spusese printesa , adaugand ca , in ciuda faptului ca o iubea pe fiica sultanului , prefera mai curand sa moara decat sa mai petreaca inca o noapte inspaimantatoare in frigul de afara , si ca isi dorea sa fie despartit de printesa.Sultanul a aprobat cererea fiului vizirului, iar veselia si petrecerea din palat au incetat.

Dupa scurgerea celor trei luni , Aladin si-a trimis mama sa ii aduca aminte sultanului de promisiunea facuta.Ea s-a asezat in acelasi loc in care statuse si mai inainte , iar sultanul , care uitase de legamant , a recunsocut-o pe data si a cerut sa fie adusa in fata lui.Vazand cat de saraca arata , sultanul se gandea totusi sa nu isi mai tina promisiunea , asa ca a cerut sfatul vizirului.Acesta a spus stapanului sau ca ar trebui sa stabileasca un pret atat de mare pentru fiica lui incat nici un barbat din lume sa nu poata sa il plateasca.Sultanul s-a intors catre mama lui Aladin si i-a zis :”Buna femeie , un sultan trebuie sa isi aduca aminte de promisiunile facute , iar eu imi amintesc ceea ce ti-am fagaduit , dar fiul tau trebuie , mai intai , sa imi trimita 40 de lighene incarcate cu bijuterii din aur , carate de 40 de sclavi negri , insotiti de tot atatia sclavi albi , toti imbracati in haine scumpe.Spunei ca astept raspunsul sau.”Mama lui Aladin s-a inchinat la picioarele sultanului si s-a intors acasa , gandindu-se ca nu mai era nici o speranta pentru fiul ei.
Ea i-a transmis lui Aladin mesajul sultanului , adaugand :”Sultanul poate sa astepte mult si bine raspunsul tau !” “Nu chiar atat de mult , mama , precum crezi” , i-a raspuns Aladin.El l-a facut sa apara pe spiritul lampii , iar in cateva clipe au aparut toti cei 80 de sclavi , care au umplut micuta casa si gradina de langa ea. Aladin i-a insiruit doi cate doi si i-a trimis catre palat , urmatii fiind de catre mama lui.Sclavii erau atat de bogat imbracati , cu bijuterii atat de frumoase la cingatorile lor incat multimea de pe strazi se ingramadea pentru a-i vedea , pe ei si cele patruzeci de lighene cu aur pe care le purtau pe cap.Ei au intrat in palat si , dupa ce au ingenuncheat in fata sultanului , s-au asezat asezat intr-un semicerc ce inconjura tronul , cu bratele incrucisate , in timp ce mama lui Aladin ii prezenta sultanului.Acesta nu a mai avut nici o ezitare si a spus :”Buna femeie , intoarce-te si spune-i fiului tau ca il astept cu bratele deschise.”Ajunsa intr-o suflare acasa , mama i-a adus lui Aladin vestea cea buna , indemnandu-l sa se grabeasca sa ajunga la palat.
Aladin , insa , l-a chemat mai intai pe spiritul lampii : ”Vreau o baie parfumata , nistre straie bogate in danteluri ,un cal mai frumos decat cel al sultanului si 20 de sclavi care sa ma insoteasca.Pe langa acestia , inca sase sclavi imbracati luxos care sa-mi insoteasca mama si zece mii de monezi de aur asezate in 10 pungi.”Indata ce se indeplinira acestea , Aladin a incalecat pe cal si pornit de-a lungul strazilor , impreuna cu sclavii care aruncau monezile de aur multumii adunate.Chiar si oamenii care se jucasera in copilarie cu Aladin nu l-au mai putut recunoaste , intr-atat de aratos si chipes devenise.Atunci cand l-a vazut , sultanul a coborat de pe tronul sau si l-a imbratisat , iar apoi l-a condus intr-o mare sala in care fusese pregatit un ospat de nunta , caci isi dorea sa il vada casatorit pe Aladin cu printesa chiar in acea zi.Aladin a refuzat , insa , spunand : “Trebuie ,mai intai sa construiesc un palat potrivit pentru ea”.Asa , ca si-a luat la revedere de la sultan si s-a intors acasa , unde l-a chemat indata pe spiritul lampii , poruncindu-i :”Construieste-mi un palat din cea frumoasa marmura , impodobita cu jasp , agate si alte pietre pretioase.In mijlocul palatului sa fie o sala cu pereti inalti , cu zidurile din aur masiv , avand fiecare cate sase ferestre ale caror zabrele sa fie toate , in afara de una, impodobite cu diamante si rubine.Langa palat sa fie grajduri , si cai , si grajdari, si sclavi ; du-te indata si apuca-te de lucrare.”

Palatul a fost terminat chiar a doua zi, iar spiritul lampii i-a aratat stapanului sau ca ii ascultase intru totul poruncile, neuitand nici chiar de covorul de matase ce trebuia sa fie intins de la palatul lui Aladin la cel al sultanului. Mama lui Aladin s-a imbracat cu straie frumoase si a venit catre palat cu sclavele sale, urmata de fiul ei, calare. Sultanul a trimis cantareti, cu trompete si cimbaluri, pentru a-i intampina, asa ca tot vazduhul rasuna de sunetele muzicii si de chiote de veselie. Mama lui Aladin a fost condusa apoi la printesa, care a intampinat-o si a tratat-o cu cele mai mari onoruri. Pe inserat, printesa si-a luat ramas bun de la tatal ei, si s-a indreptat, pe covorul de catifea, catre palatul lui Aladin, insotita de mama acestuia si sute de sclave. La vederea lui Aladin, care venise sa ii ureze bun venit, printeasa a ramas ca si fermecata.

„Printesa”, a zis el, „invinovateste-ti frumusetea pentru indrazneala mea, daca te-am suparat cumva.”

Ea i-a spus ca, dupa ce il vazuse, se supusese cu bucurie poruncii tatalui ei de a se marita. Dupa ce nunta s-a incheiat, Aladin a condus-o in marea sala a palatului, unde s-a pornit un imbelsugat ospat. Printesa s-a infruptat impreuna cu sotul ei din alesele bucate si a dansat cu el intreaga nopate.

A doua zi, Aladin l-a invitat pe sultan sa ii viziteze palatul. In vreme ce intrau in sala cu 24 de ferestre, impodobite cu  stralucitoare rubine, diamante si smaralde, sultanul a exclamat:

„Este cea mai mare minune a lumii! Un sigur lucru ma surprinde totusi. Este o intamplare ca una dintre ferestre a ramas neterminata?”

„Nu, nu este o intamplare,” i-a raspuns Aladin, „am vrut ca maiestatea voastra sa aiba gloria de a termina acest palat.”

Sultanul a fost multumit, si a trimis dupa cei mai iscusiti bijutieri din oras. Le-a aratat fereastra neterminata si le-a poruncit sa o impodobeascala fel ca si pe celelalte.

„Maiestatea ta”, a zis unul din ei, „nu avem destule bijuterii pentru a face asta.”

Sultanul a apelat la propriile sale pietre pretioase, care in curand s-au terminat, dar fara mare folos, pentru ca dupa ce se lucrase o luna, nu se facuse nici jumatate din treaba. Aladin, stiind ca aceasta lucrare era in zadar, le-a poruncit bijutierilor sa scoata  pietrele care le montasera si le-a trimis inapoi, lasandu-l pe duhul lampii sa termine impodobirea ferestrei. Sultanul a fost uimit cand si-a primit bijuteriile indarat si l-a vizitat pe Aladin, ce i-a aratat fereastra terminata. Sultanul l-a imbratisat, in vreme ce invidiosul vizir murmura ca acea lucrare nu putuse fi facuta decat printr-o vraja.
Aladin a castigat inimile oamenilor din oras prin purtarea sa aleasa. A fost numit comandantul armatelor sultanului si a castigat cateva batalii, dar a ramas la fel de modest si bun la suflet ca si inainte, traind astfel in pace si multumire timp de mai multi ani.
Cu toate acestea, departe, in Africa, vrajitorul ce se prefacuse a-i fi unchi lui Aladin si-a adus aminte de el si, prin mestesugul sau magic, a descoperit ca Aladin nu murise in pestera, ci scapase de acolo, si se casatorise cu o printesa, impreuna cu care traia inconjurat de mari onoruri si bogatii. El stia ca fiul saracului croitor nu putea sa aiba toate acestea fara lampa fermecata, asa ca si-a pus in gand sa se razbune si a calatorit, zi si noapte, pana a ajuns in capitala Chinei. In vreme ce se plimba prin oras, a auzit niste oameni vorbind despre un minunat palat.
„Iertati-mi ignoranta”, s-a adresat el acestora, „dar despre ce palat vorbiti?”
„Nu ai auzit de palatul printului Aladin”, i s-a raspuns, „cea mai mare minune a lumii? Te voi indruma cum sa ajungi acolo daca vrei sa il vezi.”
Vrajitorul le-a multumit oamenilor si atunci cand a vazut palatul si-a dat seama ca nu putuse fi inaltat decat de spiritul lampii, iar lucrul asta l-a umplut de manie. S-a hotarat asadar sa puna mana pe lampa si sa il faca pe Aladin sa cada in cea mai crunta saracie.
Din nefericire, Aladin era plecat vreme de opt zile la o vanatoare, asa ca vrajitorul avea o multime de timp pentru a-si pune in practica planurile rautacioase. El a cumparat o duzina de lampi din cupru, si a mers in preajma palatului, strigand: „Lampi noi in schimbul lampilor vechi!”, fiind urmat curand de o cohorta de oameni batjocoritori.
Printesa, care statea in marea sala cu 24 de ferestre, a trimis o sclava sa afle ce era cu zarva de afara. Aceasta s-a intors curand, razand in hohote, asa ca printesa a mustrat-o cu asprime.

„Inaltimea ta,” i-a raspuns sclava, „cine s-ar putea abtine sa nu rada cand vede un batran prostanac ce striga ca da lampi noi in schimbul altora vechi?”

O alta sclava, auzind aceste cuvinte, a zis: „Avem si noi o lampa veche chiar aici, intr-un colt al incaperii.”

Ei bine, aceasta nu era alta decat lampa fermecata, pe care Aladin o lasase acolo intrucat nu o putea cara dupa el la vanatoare. Printesa, nestiind cat de valoroasa era, a insarcinat-o pe sclava ce rasese sa se duca sa o schimbe.

Aceasta s-a dus degraba la vrajitor si i-a spus: „da-mi o lampa noua in locul acestei vechituri.”

Falsul negutator a inhatat-o pe data, zicandu-i sclavei sa aleaga ce lampa noua isi doreste, in hohotele de batjocura ale lumii stranse in jurul sau. Fara a-i mai pasa de celelalte lampi noi-noute, a plecat in graba, si a iesit pe portile orasului pana a ajuns intr-un loc izolat, unde a ramas pana la caderea noptii. Abia dupa aceea, a scos lampa la vedere si a frecat-o. Duhul s-a ivit imediat, iar vrajitorul i-a poruncit sa il duca, cu tot cu palat si printesa, intr-o zona pustie a Africii.

A doua zi dimineata, sultanul s-a uitat pe fereastra catre palatul lui Aladin si s-a frecat la ochi, nevenindu-i sa creada ca acesta disparuse. A trimis apoi dupa vizir si l-a intrebat ce se intamplase cu palatul. Vizirul a privit si el catre locul unde se gasea pana ieri nemaipomenita cladire, si a ramas mut de uimire. Din nou, a zis ca la mijloc era o vraja, iar, de acesta data, sultanul i-a dat crezare, si a trimis 30 de ostasi calare pentru a i-l aduce pe Aladin legat in lanturi. Acestia l-au intalnit pe Aladin in timp ce mergea catre casa, l-au legat si l-au silit sa mearga pe jos alaturi de ei. Oamenii din oras, care tineau la el, l-au insotit, inarmati, avand grija sa nu i se faca nici un rau. A fost dus in fata sultanului, ce a poruncit calaului sa ii taie capul. Calaul i-a zis lui Aladin sa ingenuncheze, l-a legat la ochi si si-a ridicat palosul gata sa loveasca.

In acea clipa, vizirul, care vazuse ca multimea din oras daramase portile palatului si se catara pe ziduri pentru a-l salva pe Aladin, i-a poruncit calaului sa se opreasca. Oamenii pareau gata sa faca orice pentru a-l apara pe Aladin, si, in fata acestei amenintari, sultanul a fost nevoit sa porunceasca sa fie dezlegat si l-a iertat in vazul multimii.

Aladin voia insa sa stie de ce se facuse vinovat.

„Pungas mincinos!” i-a zis sultanul, „vino incoace,” si i-a aratat de la fereastra locul unde fusese palatul sau.

Aladin era atat de mirat incat nu mai putea scoate nici o vorba.

„Unde este palatul si fiica mea?” a intrebat sultanul. „De cel dintai nu imi prea pasa, insa trebuie sa imi revad fiica, iar tu ai sa mi-o gasesti ca, de nu, iti vei pierde capul.”

Aladin a cerut sa i se dea 40 de zile ragaz pentru a o gasi, promitand ca daca nu reusea sa o aduca, se va supune sa moara asa cum isi dorea sultanul. Cererea i-a fost acceptata, iar el a iesit intristat din sala tronului. Timp de trei zile a ratacit ca un nebun, intreband pe toata lumea ce s-a intamplat cu palatul sau, raspunzandu-i-se numai cu hohote de ras si cuvinte de alinare. Ajuns pe malul unui rau, a ingenuncheat pentru a se ruga inainte de a se arunca in valtoarea apelor. In vremea ce facea asta, si-a frecat fara sa isi dea seama inelul fermecat pe care il mai purta inca.

Duhul pe care il vazuse in pestera si-a facut aparitia si l-a intrebat ce isi doreste.

„Salveaza-mi viata, duhule,” i-a spus Aladin, „si adu-mi palatul inapoi.”

„Acest lucru nu este in puterile mele,” a raspuns duhul, „eu nu sunt decat sclavul acestui inel; ceea ce iti doresti trebuie sa ii ceri sclavului lampii.”

„Fie cum zici,” a zis Aladin, „insa poti sa ma duci pana la palat, si sa ma asezi sub fereastra dragii mele sotii.” Dintr-o data, s-a si aflat in Africa, sub fereastra printesei, si a adormit, frant de oboseala.”

A fost desteptat de ciripitul unor pasarele, si si-a simti inima mai usoara. S-a gandit ca toate necazurile sale se datorau pierderii lampii, si a incercat sa isi dea seama, fara folos, cine i-o furase

In acea dimineata, printesa s-a trezit mai devreme decat o facea de cand fusese adusa in Africa de catre vrajitor, a carui prezenta trebuia sa o indure toata ziua. Ea il tratase pe vrajitor cu o asa de mare asprime incat acesta nu indraznise totusi sa ii propuna sa ii fie sotie. In vreme ce se imbraca, una din sclavele ei s-a uitat afara si l-a zarit pe Aladin. Printesa a fugit repede sa deschida fereastra si zgomotul facut de ea l-a facut pe Aladin sa se uite in sus. Printesa l-a chemat sa vina repede in camera ei, si mare a fost bucuria acestor indragostiti revazuti  dupa atata vreme.

Dupa ce a sarutat-o, Aladin i-a vorbit astfel: „Te rog, printesa, in numele lui Dumnezeu, inainte de a vorbi despre altceva, pentru binele tau si al meu, spune-mi ce s-a intamplat cu vechea lampa pe care am lasat-o intr-un colt al salii cu 24 de ferestre atunci cand am plecat la vanatoare?”

„Vai de mine!” a raspuns ea, „numai din cauza nestiintei mele s-au ivit necazurile tale,” si i-a povestit despre schimbul de lampi.

„Acum stiu”, a strigat Aladin, „vrajitorului trebuie sa ii multumim pentru asta! Unde este lampa?”

„O poarta intotdeuna asupra lui,” i-a zis printesa, „stiu asta pentru ca a scos-o din san pentru a mi-o arata. El vrea sa imi rup juramantul de credinta si sa ma casatoresc cu el, spuanandu-mi ca ti s-a taiat capul din porunca tatalui meu. Te vorbeste tot timpul de rau, dar eu nu pot sa ii raspund decat prin lacrimile mele. Daca ma incapatanez sa nu ma marit cu el, nu ma indoiesc ca ma va sili sa fac asta.”

Aladin si-a alinat nevasta, si a plecat pentru putina vreme. Si-a schimbat hainele cu prima persoana intalnita in oras si, dupa ce a cumparat o pudra speciala, s-a intors la printesa, care i-a dat drumul in castel printr-o usa laturalnica.

„Imbraca-te cu cea mai frumoasa rochie a ta”, i-a zis el printesei, „si primeste-l pe vrajitor cu zambete, facandu-l sa creada ca ai uitat de mine. Invita-l sa cineze cu tine si spune-i ca vrei sa gusti din vinul tarii sale. El va pleca sa iti aduca un astfel de vin, si, in timpul acela eu iti voi spune ce ai de facut.”

Printesa l-a ascultat cu atentie pe Aladin si, dupa ce el a iesit din camera, si-a pus pe ea niste straie frumoase cum nu facuse niciodata de cand plecase din China. S-a impodobit cu un colier si o cununa de diamante, si, vazand in oglinda ca arata mai frumoasa ca niciodata, l-a primit pe vrajitor, zicandu-i, spre marea lui uimire: „Mi-am dat seama ca Aladin este mort, si ca toate lacrimile mele nu il vor aduce vreodata inapoi, asa ca am hotarat sa nu mai tin doliu pentru el si sa te invit sa cinam impreuna; dar, m-am saturat de vinul din China si asa dori sa gust un altul, mai ales, din Africa.”

Vrajitorul a zbughit-o de indata in pivnita, iar printesa a pus pudra cumparata de Aladin in paharul ei. Atunci cand vrajitorul a revenit, ea i-a cerut sa bea in sanatatea ei din vinul african, intanzandu-i paharul ei in schimbul paharului sau, ca un semn de impacare.

Inainte de a bea, vrajitorul a inceput a spune cateva cuvinte bine mestesugite despre frumusetea ei, insa printesa l-a intrerupt, zicandu-i: „ Hai sa bem mai intai, si apoi imi vei spune tot ce-ti doresti.” Ea si-a dus paharul la buze, iar magicianul si-a baut cupa pana la fund, dupa care a cazut mort la pamant.

Printesa i-a deschis usa lui Aladin, si l-a imbratisat, insa acesta i-a indepartat bratele din jurul gatului sau, poruncindu-i sa-l lase in pace, pentru ca avea multe de facut. El s-a dus la vrajitorul mort, i-a scos lampa din san, si i-a ordonat spiritului sa duca palatul inapoi in China. In vreme ce se petrecea acest lucru, printesa a simtit doua zgaltaituri, si, dintr-o data, a fost acasa.

Sultanul, ce sedea in camera lui, plangandu-si fiica pierduta, si-a aruncat privirea afara si s-a frecat iarasi la ochi, pentru ca palatul se intorsese la locul sau, la fel ca mai inainte! S-a grabit sa ajunga acolo, iar Aladin l-a primit in sala celor 24 de ferestre, cu printesa alaturi. Aladin i-a povestit ce se intamplase, si i-a aratat trupul lipsit de viata al vrajitorului, astfel incat sa i se dea crezare. Sultanul a proclamat sarbatoare timp de 10 zile, si se parea ca Aladin urma sa traiasca fericit si linistit pana la capatul vietii sale; dar lucrurile nu stateau chiar asa…

Vrajitorul african avea un frate mai tanar, care era, daca se poate asa ceva, mult mai rau si mai viclean! El a calatorit pana in China pentru a razbuna moartea fratelui sau, si a mers la o femeie credincioasa, pe nume Fatima, gandind ca se putea folosi de ea. A dus-o in pivnita ei si i-a pus un pumnal la piept, zicandu-i sa faca ce ii va zice el daca isi dorea sa mai ramana in viata. Si-a schimbat hainele cu ale ei, si-a sulemenit fata asemeni Fatimei, si a omorat-o, pentru a se asigura ca nu va spune nimic nimanui.
Dupa aceea, a pornit catre palatul lui Aladin, iar toti oamenii de pe strada, crezand ca este femeia cea sfanta, s-au adunat in jurul sau, sarutandu-i mainile si cerandu-i binecuvantarea.
Atunci cand a ajuns la palat, inconjurat de strigatele multimii, printesa si-a trimis o sclava pentru a vedea pe fereastra ce se petrecea. Sclava i-a zis sotiei lui Aladin ca venise femeia cea sfanta, vestita pentru darul de vindeca oamenii numai printr-o simpla atingere, iar printesa, ce isi dorea de mult sa o cunoasca pe Fatima, a dat porunca sa fie adusa la ea. Odata ajuns in fata printesei, vrajitorul i-a inchinat o rugaciune pentru sanatatea si prosperitatea ei. Dupa ce a terminat, printesa i-a spus sa stea langa ea, ragandu-l sa ii ramana alaturi pentru totdeuna. Falsa Fatima, care tocmai acest lucru isi dorea, a incuviintat, dar si-a pastrat valul pe fata, pentru a nu i se descoperi adevarata identitate. Printesa i-a aratat apoi marea sala a palatului, intreband ce parere avea despre aceasta.

„Este cu adevarat foarte frumoasa,” a remarcat asa-zisa Fatima, „insa cred ca ii mai lipseste ceva pentru a fi cea mai mare minune a lumii.”

„Si care ar fi acest lucru?”, a intrebat printesa.

„Un ou al pasarii roc”, a raspuns el, „care, asezat in mijlocul boltei acestei sali, ar reprezenta, fara indoiala,  cea mai mare minunatie a lumii.”

Dupa asta, printesa nu s-a mai putut gandi la altceva decat la oul pasarii roc, si, atunci cand Aladin s-a intors de la vanatoare, a gasit-o foarte, foarte abatuta. El a rugat-o sa i spuna ce ii lipsea, iar printesa i-a marturisit ca sala a palatului nu era deloc frumoasa in lipsa unui ou de pasare roc atarnand dedesuptul marii bolte.

„Daca este vorba numai despre atat,” i-a zis Aladin, „peste putin timp vei fi iar fericita.”

A plecat de langa ea si a frecat lampa, iar in clipa cand a aparut duhul, i-a poruncit sa ii aduca un ou de pasare roc. Duhul a slobozit un urlet atat de rasunator incat marea sala a palatului s-a cutremurat.

„Nenorocitule!”, a strigat el, „nu este indeajuns cate am facut pentru tine, pentru a-mi cere acum sa imi aduc propriul stapan si sa-l atarn in mijlocul acestei bolte? Si tu, si nevasta ta, si acest palat ar trebui sa ardeti pana la cenusa; aceasta cerere nu vine, insa, din partea ta, ci din cea a fratelui vrajitorului african, cel pe care tu l-ai dat pierzaniei. El este acum in palat, deghizat in straiele unei femei sfinte pe care a ucis-o. Ai grija de tine, pentru ca vrea sa te omoare.” Sfarsind aceste cuvinte, duhul a disparut.

Aladin s-a dus inapoi la printesa, zicandu-i ca ava o mare durere de cap si cerandu-i sa o trimita la el pe Fatima , pentru a-si aseza mainile-i vindecatoare peste tample sale. Atunci cand vrajitorul s-a apropiat insa de el, Aladin i-a prins pumnalul si l-a injunghiat in inima.

„Ce ai facut?” a strigat printesa. „Ai ucis-o pe femeia cea sfanta!”

„Ba nu,” i-a spus Aladin, „am omorat un vrajitor rau,” si i-a povestit cum a fost inselata

Dupa aceea, Aladin si sotia lui au trait fericiti si netulburati de nimic. Aladin a urmat sultanului la tron, si a domnit multi ani, lasand in urma sa numerosi urmasi vestiti drept buni conducatori.