Legenda lacrimioarei de Vasile Alecsandri

1791 Vizualizari

0% 0 Rates
1791 Vizualizari
10 ani în urmă
0%

Vizualizari:1791

Adăugat acum: 10 ani în urmă

Pentru cei care nu cunosc Legenda lacrimioarei, am adaugat azi pentru voi ,cea mai frumoasa legenda.Acum cateva zile am postat si alte legende interesante , si voi continua si saptamana aceasta.

Legenda lacrimioarei de Vasile Alecsandri

                           În rai nici o minune plăcută nu lipsea.

                        Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,

                        Căci albele potire în veci tot înflorite

                        Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite.

                        Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii.

                        Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.

                        Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,

                        Şi nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;

                        Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:

                        „Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.

                        Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,

                        Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

                        Gustând în liniştire cerească veselie

                        Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.

                        Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare…

                        Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

                        II

                        Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume,

                        Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume;

                        Iar sufletele toate îi ies lui înainte,

                        Primindu-1 cu zâmbire, cu gingaşe cuvinte,

                        Şi-i zic: „În raiul nostru bine-ai sosit, copile!

                        Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a tale zile?”

                        „Nu, căci am dat o clipă de viaţă trecătoare

                        Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.”

                        „Şi nu ţi-e dor acuma de lumea pământească?”

                        „Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”

                        „Cum? Nu laşi nici o jale pe urma ta duioasă?”

                        „Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă

                        Şi vecinic după dânsa voi plânge cu durere!”

                        Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,

                        Şi lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.

                        De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!