Poezia- Noapte de iarna de George Toparceanu

1439 Vizualizari

0% 0 Rates
1439 Vizualizari
10 ani în urmă
0%

Vizualizari:1439

Adăugat acum: 10 ani în urmă

Vreau sa va propun azi o noua poezie pentru copii, despre anotimpul iarna , numita Noapte de iarna . Poezia este scrisa de George Toparceanu.

                            Poezia- Noapte de iarna de George Toparceanu

                        Cad din cer mărgăritare

                        Pe oraşul adormit…

                        Plopii, umbre solitare

                        În văzduhul neclintit,

                        Visători ca amorezii

                        Stau de veghe la fereastră,

                        Şi pe marmura zăpezii

                        Culcă umbra lor albastră.

                        Iarna!… Iarna tristă-mbracă

                        Streşinile somnoroase,

                        Pune văl de promoroacă

                        Peste pomi şi peste case.

                        Scoate-o lume ca din basme

                        În lumini de felinare –

                        Umple noaptea de fantasme

                        Neclintite şi bizare.

                        Din ogeagul de cărbune

                        Face albă colonadă

                        Şi pe trunchiuri negre pune

                        Capiteluri de zăpadă,

                        Iar prin crengile cochete

                        Flori de marmură anină, –

                        O ghirlandă de buchete

                        Care tremură-n lumină.

                        Reci podoabe-n ramuri goale

                        Plouă fără să le scuturi,

                        Ici, risipă de petale,

                        Colo, roi uşor de fluturi…

                        Şi din valul de zăpadă,

                        Ca o mută arătare

                        Legănându-se pe stradă,

                        Un drumeţ ciudat răsare…

                        Vine cu popasuri multe,

                        Face-n calea lui mătănii.

                        Câte-odată stă s-asculte

                        Clopoţeii de la sănii.

                        Alteori uimit tresare,

                        Dă din mâini şoptind grăbit –

                        Parcă spune-o taină mare

                        Unui soţ închipuit…

                        Ca o umbră din poveste

                        Se strecoară-ncet, şi iar

                        Stă deodată fără veste

                        Rezemat de-un felinar.

                        Faţa lui se lămureşte, –

                        Pare-nduioşat acum…

                        Visător şi lung priveşte

                        Casele de peste drum:

                        Poartă mică… pomi în floare…

                        O fereastră luminată…

                        Streşini albe de ninsoare…

                        Toate-i par ca altădată!

                        Şi păreri de rău trecute

                        Cad pe inima-i trudită,

                        Ca un stol de păsări mute

                        Pe-o grădină părăsită:

                        „Bulgăraş de gheaţă rece,

                        Iarna vine, vara trece

                        Şi n-am cu cine-mi petrece…

                        Bulgăraş topit în foc,

                        Dacă n-am avut noroc!

                        Dacă n-am avut noroc…”

                        Glasul, înecat, se curmă.

                        Omul, şovăind în stradă,

                        Pleacă iar, lăsând în urmă

                        Pete negre pe zăpadă.