Racul, broasca și știuca fabulă de Alexandru Donici

Fabula „Racul, broasca și știuca” scrisă de Alexandru Donici este o poveste ce ilustrează înțelepciunea și curajul într-un mod ingenios și amuzant.

În această fabulă, trei personaje diferite – racul, broasca și știuca – reprezintă trăsături și calități distincte ale caracterelor umane. Racul este înțelept și își folosește intuiția pentru a se proteja și a face alegeri înțelepte. Broasca este curajoasă, dar uneori poate fi și naivă, fiindu-i ușor de păcălit. În schimb, știuca este astfel deșteaptă încât reușește să-și pună în aplicare planurile subtile și să profite de naivitatea broaștei.

Povestea începe atunci când racul, broasca și știuca se întâlnesc în timp ce traversau un râu. Racul remarcă că apa râului este prea tulbure și avertizează celelalte două personaje să fie atente la posibile pericole. Broasca și știuca nu sunt la fel de precaute ca racul și nu îi ascultă avertismentul.

După ce broasca se aventura în apa tulbure, știuca profită de nedumerirea și naivitatea ei și o păcălește, pretinzând că poate să o salveze de la pericolele râului. Cu toate acestea, știuca își ascunde adevăratele intenții și o duce pe broasca într-un loc în care aceasta este în pericol. În cele din urmă, racul intervine și îl dezvăluie pe știuca, salvându-l pe broasca de la un final tragic.

Această fabulă subliniază înțelepciunea și importanța de a asculta sfaturile celor mai înțelepți și de a fi atenți la intențiile ascunse ale celorlalți. Ea ne învață că nu tot ceea ce strălucește este aur și că trebuie să fim vigilenți în fața capcanelor pregătite de cei care vor să profite de naivitatea noastră.

Într-un mod plin de umor, fabula lui Alexandru Donici ne invită să ne folosim inteligența și curajul pentru a ne proteja și pentru a nu deveni victimele celor care au intenții malefice. Ea ne reamintește că îmbinând înțelepciunea cu curajul putem depăși obstacolele și să navigăm cu succes prin pericolele vieții.

Racul, broasca și știuca fabulă de Alexandru Donici

Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Şi la el toţi se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Ştiuca foarte se izbea
Şi nimic nu isprăvea.
Nu ştiu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-au tras,
Ci tot pe loc au rămas.

Aşa-i şi la omenire,
Când în obşte nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbândă şi cu pace.