Legenda-Povestea randunicii

2.302 ori


Descriere :

Please complete the required fields.
Intampini probleme?


Pentru cei care inca nu au citit  Legenda rândunicii , am adaugat azi pentru voi ,cea mai frumoasa legenda  Acum cateva zile am postat si alte legende interesante , si voi continua si saptamana aceasta.

A fost odată ca niciodată, de mult, pe vremea poveştilor, pe cînd se băteau urşii-n coade ca-n săbii, pe cînd mieii erau prieteni ca fraţii, cu lupii, pe cînd purecele se potcovea cu nouăzeci şi nouă oca de fier la un picior şi tot sărea pîn´ la cer, atît îi era de uşor…

Pe atunci şi poate şi mai nainte, a fost un moş-văduv, care avea o fată deşteaptă şi harnică. Şi a stat ce a stat văduv moşul, dar la o vreme i s-a urît singur şi neîngrijit, că fata ar fi vrut să-l îngrijească dar ce putea face şi ea ? Pînă cînd într-o zi moşul şi-a găsit o muiere şi a adus-o acasă.

Pînă atunci fusese pace şi linişte în casa moşului dar de-atunci, liniştea şi pacea şi-au luat drumul şi s-au aciolat la altă casă, n-au vrut să mai stea la casa moşului. Muierea îi tot zicea moşului să dea fata cuiva, or s-o ducă din casă, că de nu, trai cu binele n-o să aibă. Şi aşa moşul a luat fata şi-a dus-o în pădure, s-a înfurişat de ea şi a lăsat-o acolo, el ducîndu-se acasă pe altă parte.

Fata luase de acasă doi-trei pumni de cenuşe în sîn şi pe unde mergea, slobozea cîte o ţîră cenuşe, aşa cît apuca-ntre degete. A aşteptat cît a aşteptat pe tat-său şi, dac-a văzut că nu mai vine, i s-a făcut frică şi a plecat pe urmele cenuşei, pînă a ajuns acasă.

Muierea tot supăra mereu pe moş, ca s-o ducă, s-o ducă de la casa ei, că altfel nu mai mănîncă pîine şi sare dup-un taler cu moşul.

Iar auşi-său (bărbatul său), într-altă zi a luat fata. şi s-a dus cu ea într-altă parte în pădure. Cînd se gîndea cum să se-nfurişeze de fată, a venit un nor deasupră-i şi i-a spus să ducă fata acasă, că vine s-o ia duminecă pe la prînz. Aşa a şi făcut moşul.

Duminică a şi venit norul şi a luat fata şi pe cînd norul o ridica în sus, mă-sa i-a spus că a luat-o Sf. Gheorghe de nevastă şi ca nevestele tinere, dintîi să nu vorbească cu Sfîntul, adică cu bărbatu-său, nouă zile. Vorba „zile” n-a auzit-o bine şi ea a înţeles nouă ani. Norul a dus-o la casele Sfîntului Gheorghe şi a lăsat-o în curte. Sfîntul s-a bucurat cînd a văzut-o şi a dat-o pe sama mamei sale, ca să se apuce amîndouă să facă gătirile de nuntă şi şi-a văzut de treburile lui sfinte.

Muma Sfîntului a-nceput să se îngrijească de ce trebuie întîi la nuntă: de pîine. Făină avea dar trebuia cernută. Ce să se facă cu sita veche şi spartă ? Trimite norul la moşul, tatăl fetei, să ceară o sită. Norul se duce şi vine cu răspuns că n-are moşul sită dar dacă i-o face mare trebuinţă, să trimeaţă fata la baba Roscorţoaia, în coada smîrcurilor, să ceară, c-o să-i dea o sită bună, numai ea să ceară sită deasă de mătase. Aşa spusese muierea moşului, că ea gîndea că tocma acolo, la marginea pămîntului, baba Roscorţoaia o s-o mănînce pe fată, că baba mînca pe oamenii ce ajungeau pînă acasă la ea. Mama Sfîntului i-a zis fiu-său să-şi trimeaţă nevasta după sită. El a trimes-o, dîndu-i trei perechi de opinci de fier şi trei toiege de oţel şi i-a spus să vie curînd.

A plecat fata şi a mers, şi a mers mereu trei ani, pînă a ajuns la Sfînta Vineri. Sfînta a găzduit-o şi dimineaţa a chemat puii ei, şerpi, balauri, broaşte, păsări, lupi, urşi, vulpi, şoareci şi toate sălbătăciunile ce trăiau pe-acolo, aceia erau puii Sfintei, şi după ce le-a dat de mîncare, le-a întrebat dacă ştie careva din ei unde sade baba. Nici un pui n-a răspuns, toţi înălţau din umeri. Atunci Sfînta a dăruit fata cu o gresie şi i-a arătat drumul pe unde ar putea să se ducă pînă la Sfînta Sîmbătă, sora Sfintei Vineri, ca s-o-ntrebe pe ea încotro şade baba Roscorţoaia.

A mers fata, a mers mereu, vreme de trei ani, prin păduri, prin cîmpuri fierbinţi, prin nisipuri pustii, vara şi iarna, iarna şi vara şi după trei ani a ajuns la Sfînta Sîmbătă. Şi era Sfînta mai bătrînă, mai bună şi mai miloasă decît soru-sa, Sfînta Vineri. Şi cum a văzut-o, a şi întrebat-o ce vînt a adus-o pînă acolo, unde de multă vreme nu mai călcase picior de om viu. Fata i-a spus că e trimeasă la baba Roscorţoaia, să ceară sită deasă de mătase. Fiindcă Sfînta nu mai auzise de aşa nume, i-a zis să mîie la ea noaptea şi dimineaţa să-ntrebe puii, cînd i-o chema la demîncare. Dimineaţa, după ce le-a dat de mîncare, Sfînta i-a întrebat. Nici unul n-a răspuns, toţi înălţau din umeri şi se mirau că nu mai auziseră de-aşa nume. După ce-a dat drumul puilor săi, care erau tot ca ai Sfintei Vinere, Sfînta Sîmbătă a dăruit pe fată cu o perie, spuindu-i s-o ţie bine, să n-o piarză, că-i va prinde bine odată-odată şi i-a arătat drumul care ducea la Sfînta Duminecă, sora ei mai mare, care poate o fi ştiind s-o-ndrepte la baba Roscorţoaia.

Şi a mers fata pe drumul arătat, pînă s-a isprăvit drumul, ş-atunci a luat-o prin păduri şi prin pustietăţi şi a mers vara şi iarna, iarna şi vara, mereu înainte trei ani, pînă a ajuns la Sfînta Duminecă. Şi cînd a văzut-o Sfînta viind de departe, nu-i venea a-şi crede ochilor că poate ajunge p-acolo om pămîntean. Şi a primit-o bine Sfînta, şi-a pus-o să şază şi-a întrebat-o încotro îi e drumul. Fata i-a spus povestea călătoriei ei, cum a rupt cele trei perechi de opinci de fier şi a tocit cele trei toiege de oţel, pînă să ajungă la Sfînta Duminecă. A rugat-o s-o îndrepte dar Sfînta i-a spus că nu ştie unde stă baba Roscorţoaia dar să mîie noaptea acolo şi dimineaţa o să întrebe puii. Şi ce era să facă ? A mas acolo, mai ales că Sfînta, deşi era mai bătrînă decît surorile ei, Sfînta Vineri şi Sfînta Sîmbătă, dar era şi mai bună şi mai miloasă şi a rugat-o cu glas şi mai mieros decît ele. Dimineaţa, Sfînta a strigat puii, chemîndu-i la demîncare, le-a dat de mîncare şi i-a întrebat dacă ştia unde stă baba. Toţi tăceau şi înălţau din umeri, mirîndu-se de aşa de nume, de care nu mai auziseră pînă atunci. Stînd ei aşa şi întrebîndu-se din ochi unii pe alţii, vine şontîc-şontîc, un şoarece şchiop şi se roagă să-i dea şi lui de mîncare, rugîndu-se şi de iertare c-a întîrziat, fiindcă-l prinsese într-o cursă baba Roscorţoaia şi-l apucase de piciorul rupt, ca să-l omoare şi să-l mănînce dar că el s-a smucit, a scăpat şi d-abia a venit. Sfînta i-a dat şi lui de mîncare, apoi i-a poruncit să ducă pe fată pînă acolo la babă. A dăruit fetei o basma şi a învăţat-o ce să facă cu lucrurile de dar de la sfinte. După ce i-a mulţumit Sfintei, cum mulţumise şi celorlalte, fata a plecat cu şoarecile şi, după multe zile de drum, a ajuns la casa babei.

Curtea casei era închisă cu pari şi pîrmaci împleteriţi cu nuiele de mărăcini. În fiecare par era înfiptă cîte o căpăţînă de om, numai într-un par lîngă poartă, nu era niciuna şi parul cerca mereu: „cap ! cap ! cap ! cap !”

Fetei i-a trecut ca un fier rece prin inimă dar a intrat în casă, a dat bună ziua şi i-a spus babei la ce-a venit. Baba a primit-o zîmbind şi arătîndu-şi nişte dinţi cunună, lungi şi ascuţiţi ca de cîine, a spus că îi dă, a poftit-o să şază şi i-a dat o vioară ca să cînte cu ea pînă vine din pod, unde se duce să caute o sită nouă.

Baba s-a suit în podul casei. Fata cînta cu vioara zdrăngănind-o, că de unde să ştie ea să cînte cum trebue ? Cum zdrăngănea ea, iese şoarecele dintr-o gaură şi-i zice fetei:

– Fată, dacă nu ţi s-a urît cu zilele, dă-mi mie vioara să cînt cu ea şi tu ia sita din cuiul de după uşă şi pleacă, fugi, că baba n-are altă sită; ea s-a suit în pod să-şi ascuţă dinţii ca să te mănînce.

Fata cînd a auzit, a luat sita şi a plecat fuga afară şi cînd a trecut pe la poartă, a zis parului:

– N-ai mai ajunge să mai mănînci cap, să nu mai ajungi mînca-te-ar focul, să te mănînce !

Şi fugi îndărăt pe unde venise. Şoarecile sărea peste coardele viorii, care răsuna de parcă cînta cineva cu ea. Baba îşi ascuţea încet-încet şi bine dinţii, că auzea vioara răsunînd. Cînd a isprăvit şi s-a dat jos din pod, fata nicăiri, şoarecile ţîşti în gaură. Caută fata pe sub pat, pe după sobă, fata nu e. Atunci baba a închis uşa cu clanţa şi cu drugul de lemn şi s-a luat ca vîntul după fată.

Şi mergea baba de zdupănea pămîntul şi mai-mai s-o ajungă. Şi cînd era s-o ajungă, fata s-au uitat îndărăt şi a aruncat gresia departe, în urmă-i. Odată s-a făcut un munte înalt pînă la cer, cu colţi ascuţiţi şi goi, de cremene şi de gresie. Şi muntele era lat şi înalt, cu pereţi drepţi. Şi fata fugea înainte iar baba agăţîndu-se de pietri cu unghiile, mai tîrîndu-se, mai rozîndu-le cu dinţii ei ascuţiţi, d-abia ajunsese în vîrful muntelui, cînd uitîndu-se după fată, ea ajunsese aşa departe, că abia se mai zărea. Şi mai necăjită, şi mai întărîtată, baba s-a luat şi mai repede după fată că după un ceas era gata-gata s-o ajungă.

Fata a aruncat în urmă-i peria, din care s-a făcut o pădure mare şi deasă, şi deasă şi plină de mărăcini, de n-ar fi putut răzbi om pămîntean prin ea. Dar baba vrea să treacă şi mai încurcîndu-se prin crăcile dese, ca împletite, şi mai înţepîndu-se în mărăcini şi mai rozînd copacii ce-i ţineau calea, după un ceas şi mai bine de caznă, a trecut şi pădurea şi ca gîndul s-a luat după fată care ajunsese departe.

Cînd era aproape s-o sosească, fata a aruncat basmaua, care s-a făcut o baltă mare, lată şi adîncă. Baba a sărit în apă şi cu unghiile şi cu dinţii, crezînd că face vro ispravă, voia să rupă şi să sfîşie balta, dar apa a tras-o la fund şi aşa baba s-a înecat.

După ce s-a mai odihnit o ţîrică fata, a luat-o iar la drum şi-a mers, şi-a mers, pînî cînd a ajuns acasă la Sfîntul Gheorghe, i-a dat sita deasă de mătase de la baba Roscorţoaia, zicîndu-i:

– A fost cam departe, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfintelor Vineri, Sîmbătă şi Duminecă, ţi-am împlinit porunca !

Sfîntul tocmai tăiase un miel şi era plin de sînge pe mîni. Cînd nevastă-sa i-a dat sita deasă de mătase, el a luat-o de guşă şi vrea să-i mulţumească dar ea de frică, s-a prefăcut într-o pasăre neagră, cu guşa roşie şi a zburat. El a apucat-o de cîteva pene din coadă şi ea s-a zmucit, rupîndu-i-se penele din mijlocul cozii şi a scăpat, zburînd rîndunică.

De-aia rîndunica are coada ca o furculiţă, cu doi dinţi şi are guşa roşie, fiindcă a fost mînjită de sînge, cînd era şi ea odată fată, gata să facă nuntă cu Sfîntul Gheorghe…

Detalii: Site-ul Cantecedecopii.com este un blog cu cantece dedicat tuturor copiilor, parintilor si bunicilor. Cantecul "Legenda-Povestea randunicii" a fost adaugat in ziua de 12 ianuarie 2014 si este un videoclip ce apartine de categoria mult iubita de voi 'Legende pentru copii . Se pare ca videoclipul "Legenda-Povestea randunicii" este unul foarte popular din moment ce a fost vizionat de 2.302 ori. Va asteptam cu drag sa reveniti pe acest site in fiecare zi pentru a vedea ce noutati am mai adaugat pe site. Daca ti-a placut "Legenda-Povestea randunicii", te invit sa ne votezi, sa lasi un comentariu pe facebook sau direct pe site. Multumim!!!

Pentru a viziona videoclipul "Legenda-Povestea randunicii" trebuie instalate :

Instalar Adobe Flash Player   Instalar Adobe Shockwave  

Comentarii pentru Legenda-Povestea randunicii

FACEBOOK


PUBLICITATE