Poezia-Cântare scrisului nostru

1692 Vizualizari

0% 0 Rates
1692 Vizualizari
11 ani în urmă
0%

CATEGORII: Grigore Vieru

Vizualizari:1692

Adăugat acum: 11 ani în urmă

„Cântare scrisului nostru” este o poezie scrisă de Grigore Vieru în anul 1975, care se centrează în jurul culturii și istoriei moldovenești. Prin intermediul acestui poem, autorul își exprimă atașamentul față de țara sa natală și își evidențiază mândria pentru moștenirea culturală a poporului moldovean.

Poezia -Cântare scrisului nostru de Grigore Vieru

Sunt un om al nemîniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munţii latiniei,
Deci, şi scrisul mi-i latin!
Zis-a cerul: „Fiecare
Cu-al său port, cu legea sa!“
Scrisul ei şi rîma-l are,
Eu de ce nu l-aş avea?!
Ah, din sîngele fiinţei
Ni l-aţi smuls şi pîngărit
Şi pe lemnul suferinţei
Ca pe Crist l-aţi răstignit!
Ochii lui cei ai uimirii,
Cînd i-aţi scos şi nimicit,
Aţi scos ochii nemuririi
Ce pre noi ne-au îndrăgit.
Ne-aţi vroit schimba chiar ţeasta,
Sufletul, străvechiul grai,
Învăţîndu-ne că asta
E un bine, e un rai.
Dar din… mare „paradisul“
Iată ce-nvăţarăm noi:
Cine-ntîi îţi fură scrisul,
Celelalte-ţi ia apoi!
Vremuri alte vin să nască
Omul unui nou destin.
Cum minţintu-m-ai, strîmb dascăl,
Scrisul meu că mi-i străin.

Şi din gură şi din carte
Cum minţitu-m-ai mereu,
Cum urîtu-m-ai de moarte
Cînd aflai că-i scrisul meu!
Ştiu: eşti gata să mă rumegi
În slugarnicii tăi cleşti
Cînd mă uit cu ochii umezi
Către crinii latineşti.
Ştiu că paşii tăi mă latră
Cînd, durut, la el revin.
Ci va arde – da! – în vatră
Focul scrisului latin!
Foc de care mult mi-i sete,
Care,-ndurerat şi sfînt,
Grîul altor alfabete
N-a aprins şi ars nicicînd.
Deci, lăsaţi-ne în firea
Moştenită din străbuni
Şi-ţi primi în loc iubirea,
Pacea unor oameni buni.
Nu-i o vină, Doamne iartă,
Floarea lui că o văzum,
Că ne-am fost iubit odată
Şi ne mai iubim şi-acum.
Sunt un om al nemîniei,
Lumii astea nestrăin.
Vin din munţii latiniei,
Deci, şi scrisul mi-i latin!