Poezia „Casa Parinteasca” scrisa de Grigore Vieru este o manifestare profundă a dragostei și recunoștinței pe care autorul le poartă față de părinți și față de propria familie. Prin intermediul unui limbaj poetic delicat și sensibil, poetul dezvăluie mesajul său despre importanța căminului familial și a valorilor transmise de părinți.
Poezia -Casa părintească de Grigore Vieru
Ascultaţi-mă, surori, pe mine,
Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:
E păcat, nu-i drept şi nu e bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toţi avem copii şi vremea-i grea.
Însă cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-aştepta?!
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
O vom da şi vor schimba lăcată
Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecând pe lângă ea vreodată,
Vă privi că la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca şi noi cândva din viaţă
Şi părinţii sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă,
Cine are grijă azi de ea.
