Statornicul soldăţel de tinichea

1749 Vizualizari

100% 1 Rates
1749 Vizualizari
6 ani în urmă
100%

Vizualizari: 1749

Adăugat acum: 6 ani în urmă

Seria de povești cu traducere în limba română continuă azi cu ‘Statornicul soldăţel de tinichea’, o nouă poveste în format 4K UHD.

Povestea Statornicul soldăţel de tinichea

Au fost odată douăzeci și cinci de soldați de plumb, cu toțîi frați, pentru că fuseseră cu toțîi turnați din aceeași veche lingura de plumb. Ei țineau arma la umăr, privind drept înainte și erau îmbracați într-o minunata uniformă de culoare roșie-albastră. Primele cuvinte pe care le-au auzit pe lumea aceasta, după ce s-a ridicat capacul cutiei în care erau așezați, au fost: „Soldați de plumb!” Aceste cuvinte le-a rostit un băiețel, care, vazandu-i, bătea din palme de bucurie. El îi primise în dar de ziua lui, iar acum îi așezase pe o masa în ordine de bătălie.
Toți soldații semănau intre ei până în cele mai mici amănunte, afară de unul singur: acesta nu avea decât un singur picior, fiindcă fusese turnat cel din urma, iar plumbul nu mai ajunsese. Cu toate acestea, stătea într-un singur picior cum stăteau ceilalți pe doua și, dintre toți, tocmai el urma să aibă o soartă deosebită, datorită unei împrejurări ce merita a fi povestită.

Pe masa pe care au fost înșirați soldații de plumb se aflau multe alte jucării, dar cea mai minunata dintre toate era un castel de carton, prin ferestrele căruia puteai zări, în interior, sălile frumos mobilate. În fata castelului se înălțau câțiva copăcei, așezați lângă o oglinda de cristal care trebuia să tina loc de lac și pe care pluteau câteva lebede de ceara.

Toate acestea erau pline de farmec, dar și mai fermecătoare era o fetița care stătea în poarta larg deschisă a castelului. Fetița fusese croită tot din carton, dar era îmbrăcată cu o rochie din mătase cea mai fină și, o panglică îngustă, din matase albastră, îi înconjură gâtul, iar pe umeri purta o eșarfă roz; parul li era împodobit cu o stea strălucitoare. Plina de gratie, își ridica mâinile spre cer și, pentru că era dansatoare, își înălțase și un picior, dar îl ținea atât de sus încât soldatul de plumb nu-l vedea, ceea ce-l făcu să-și închipuie că nici fetiță nu are decât un singur picior.
– Cred ca fata aceasta mi se potriveste de sotie, se gandi el. Dar e prea de neam mare pentru mine. Isi duce viata intr-un castel, pe cata vreme eu nu am ca adapost decat o cutie pe care mai trebuie sa o impart cu alti douazecisipatru de soldati; cutia aceasta, daca ma insor, nu poate fi o locuinta pentru ea! Totusi, vreau sa incerc sa o cunosc! Soldatul se ascunse apoi in spatele capacului unei cutii de tutun care se afla pe masa. De acolo se putea uita linistit la gratioasa faptura care nu obosea sa stea intr-un picior si nici nu schita macar un gest, desi pozitia in care ramasese era destul de incomoda. Cand se insera, ceilalti soldati de plumb au fost pusi la loc in cutia lor, iar lumea din casa s-a dus la culcare.

Jucariile incepura atunci sa se joace intre ele, ba de-a „azi ne vin musaflrii”, ba de-a „hotii si soldatii” ori de-a „baba oarba”. Soldatii de plumb se intorceau de pe o parte pe alta in cutia lor, pentru ca ar fi luat si ei bucurosj parte la joc, dar nu erau in stare sa ridice capacul.
Spargatorul de nuci se dadea peste cap, iar creionul se plimba vesel pe masa. Se isca o zarva atat de mare, incat se trezi si canarul, care lua si el parte la taraboi, dar numai cu un cantec in versuri. Singurii care nu se miseasera de la locul lor au fost soldatul de plumb si mica dansatoare. Ea se oprise dreapta si nemiscata, stand in varful piciorului, cu amandoua mainile ridicate in sus, in timp ce el, stand tot atat de drept intr-un picior, nu-si lua privirea de la dansa. Dar iata ca batu miezul noptii! Capacul cutiei de tutun sari atunci dintr-o data, dar inauntru nu era tutun, nu, ci un spiritus mic si negru. Saritura capacului si aparitia spiridusului erau, intr-adevar, spectaculoase.

– Soldatule de plumb! zise spiridusul, o sa-ti sara ochii! Soldatul de plumb se facu insa ca nu-l aude.

– Asteapta numai pana dimineata, spuse spiritusul, si te voi invata eu minte! Cand se lumina de ziua si copiii se sculara, soldatul de plumb a fost pus pe fereastra deschisa. Fie din vina spiridusului, fie din cauza vantului, soldatul de plumb cazu jos de la etajul al treilea. A fost o cazatura strasnica, asa ca ramase prins intre pietrele de pe caldaram, cu piciorul intins in sus, cu casca pe cap si cu baioneta pustii indreptata in jos. Baiatul alerga numaidecat cu servitoarea sa-l caute. Dar nu-l zarira, desi trecusera pe langa el si fusesera gata-gata sa-l calce. Se intelege ca, daca soldatul ar fi striga „Sunt aici!”, l-ar fi gasit indata, dar acesta crezu ca nu-i de obrazul unui soldat in uniforma sa strige dupa ajutor. Nu mult dupa aceea se porni ploaia; la inceput, mai incet, apoi tot mai tare, pana ce incepura sa curga pe caldaram adevarate suvoaie de apa. Dupa ce ploaia inceta, trecura insa doi baieti pe langa soldatul nostru.

– Uite, uite! striga unul dintre ei, aici e un soldat de plumb, sa-l punem sa pluteasca pe apa! Baietii facura atunci o barca de hartie, pusera soldatul de plumb inauntru si-i dadura drumul pe canalul de piatra, plin cu apa, de pe marginea strazii. Amandoi baietii fugeau pe alaturi odata cu alunecarea barcii, batand voiosi din palme. Doamne! Dar ce valuri erau pe canal, ce suvoi puternic! Doar plouase cu putin timp in urma din belsug. Barca de hartie se legana in dreapta si in stanga, cateodata se invartea in cere, incat soldatul de plumb se simti cuprins de spaima. Cu toate acestea, curajul nu-l parasi; vesmintele nu i se decolorasera, iar el continua sa se uite drept inainte, tinand arma la umar. Dintr-o data, barcuta de hartie intra sub un pod de piatra, tot atat de intunecos ca si cutia soldatilor de plumb in care statuse pana mai atunci.

– Unde voi ajunge? se intreba. Da, da, spiridusul e de vina! se gandi el. Dar daca ar fi si fetita cu el in barca, atunci n-ar fi atat de suparat, chiar de s-ar face inca o data pe atat de intuneric. In clipa aceea aparu un sobolan, care-si avea locuinta sub podul de piatra.

– Ai bilet de libera trecere? intreba sobolanul. Scoate biletul!
Insa soldatul de plumb nu-i raspunse nimic ci el continua sa-si stranga si mai tare arma la umar. Barca isi urma calea, iar sobolanul se lua dupa ea. Vai! cum scrasnea din dinti si cum striga la bucatile mici de lemn si la firele de paie ce pluteau pe apa sa-l tina pe loc:

– Opriti-l! Opriti-l! N-a platit vama si nici nu si-a aratat biletul de libera trecere!

Dar suvoiul se inteti tot mai mult, soldatul de plumb incepu sa zareasca lumina zilei; in schimb, auzi un sunet care ar fi putut speria chiar si pe un barbat curajos. Inchipuiti-va ca de sub pod suvoiul se varsa drept intr-un canal larg, ceea ce insemna pentru soldatul nostru un pericol tot atat de mare cat ar fi pentru noi o cascada. Ajunsese insa atat de aproape ineat nu se mai putu opri si fu tarat mai departe. Barca aluneca in jos, dar soldatul de plumb ramase tot drept in picioare. Nimeni nu trebuia sa poata spune despre el ca a clipit macar din ochi. Barca se invarti de trei-patru ori si se umplu cu apa pana la margini; imediat avea sa se scufunde. Soldatul de plumb era acum in apa pana la gat, iar barca continua sa se scufunde. Hartia din care fusese facuta barca incepu si ea sa se desfaca din ce in ce mai tare, apa trecu peste capul soldatului, iar el se gandi in clipa aceea la micuta dansatoare atat de gratioasa pe care nu o va mai revedea niciodata. In urechi ii rasunara cuvintele: Zorilor, Zorilor, Prevestitoare de moarte!

In clipa aceea barca se desfacu de tot si, in acelasi moment, soldatul de plumb fu inghitit de un peste mare.
Vai, cat de intuneric era in pantecul pestelui si cu cat mai rau decat sub podul de scurgere! In afara de aceasta, nu avea nici loc de ajuns sa se miste. Totusi, soldatul de plumb, intins in burta pestelui cat era de lung, continua sa tina in mana, cu vitejie, arma. Dupa un timp, pestele se zvarcoli in toate partile, facand cele mai neasteptate miscari. Dintr-o data, se linisti ca lovit de trasnet. Dupa o vreme, ochii soldatului de plumb fura orbiti de o lumina stralucitoare si cineva striga cu surprindere: „Soldatul de plumb !”
Pestele fusese prins de un pescar si dus la targ, servitoarea il cumparase, il dusese in bucataiie si il spintecase cu cutitul. Cand vazu soldatul de plumb, il lua si il duse in casa, aratandu-l ca pe o ciudatenie care a calatorit in burta unui peste. Cu toate acestea, soldatul de plumb avea de ce sa fie bucuros de soarta lui. El a fost pus din nou pe masa cu jucarii, si, iata! Lucrurile pot fi uneori atat de minunate pe lumea aceasta: se afla in aceeasi camera din care plecase, aceiasi copii se foiau in jurul lui, iar pe masa dormitau aceleasi jucarii, printre care se numara si castelul minunat, cu gratioasa dansatoare. Ea statea mereu dreapta, intr-un picior, tinandu-l pe celalalt ridicat in aer.

Soldatul de plumb fu atat de miscat de intamplare, incat aproape ca varsa lacrimi de plumb; dar aceasta nu s-ar fi cuvenit. El privi spre dansatoare si ea il privi, la randul ei, dar nu schimbara impreuna nici un cuvant. Pe neasteptate, unul dintre copii insfaca soldatul si-l arunca in soba, fara nici un motiv. Fara indoiala ca tot spiridusul cel negru era de vina. Soldatul de plumb se pomeni o clipa in plina lumina si simti o caldura ingrozitoare, dar nu-si putu da seama daca toate acestea erau pricinuite de flacarile focului sau de flacara propriei sale iubiri. Culorile minunatei lui uniforme disparura, dar nimeni n-ar fi putut sa spuna daca aceasta se datora calatoriei sau era o urmare a propriei sale suparari. El se uita la gratioasa fetita, iar fetita il privea si ea. Apoi simti ca incepe sa se topeasca, dar ramase, mai departe, la fel de curajos, cu arma in mana.

Atunci se deschise o usa, din cauza usii deschise se facu curent, si dansatoarea de hartie zbura si ea, ca o silfida, drept in foc, langa soldatul de plumb, aprinzandu-se si disparand in flacari. Soldatul de plumb se topi cu totul si din el ramase doar un mic cocolos, pe care a doua zi, cand scotea cenusa din soba, servitoarea il gasi zgribulit in forma unei inimioare de plumb. Din dansatoare, insa, nu mai ramasese decat steaua cea stralucitoare, dar care era, acum, si ea arsa si neagra ca un carbune.