Legenda Florii-de-colt

1.085 ori


Descriere :

Please complete the required fields.
Intampini probleme?


Umbrele inserarii incep sa inghita acoperisurile caselor risipite la poalele muntelui,  peste un sătuc parca uitat de lume, undeva în ţinuturile Maramureşului.

In ograda lui moş Matei este multa  veselie,nepoţi, copii de prin vecini se hârjonesc in curtea casei.

–    Ce faci, bunicule, de ce stai aşa? spuse Maria, o zvârlugă mică, veselă, cu ochi caprui.

Pufaindu-şi batrana lulea Mos Matei zâmbeşte:

–    Ei, Măriuco, mă uit la voi şi-mi amintesc şi eu de vremurile acelea, când eram ca voi. Dar, ia spune, am auzit că  azi ai fost pe munte să culegi flori pentru icoanele din biserică.

–    Da, cu mami, Ileana şi Mădălina. Am găsit multe, multe, frumoase şi colorate. I-am adus şi bunicii un buchet, spune ea dintr-o răsuflare.

–    Dar floarea fermecată ai găsit-o?                                                                                                                                                                                   1

–    Fermecată? Hai, bunicule, asta e doar în poveşti, spune Maria atotştiutoare.

–    Nu chiar în poveşti. Există o legendă pe care am aflat-o şi-eu de la bunicul meu. Este legenda florii-de-colţ.

–    Floare-de-colţ? Ştiu, este floarea care creşte doar sus pe stânci. Este şi aici la noi, pe Stânca Şoimului, spuse Cristian. Ne spui şi nouă legenda?

–    Ei, copii, iată care este povestea florii fermecate.

Bunicul îmi povestea că în vremurile de demult lumea nu era orânduită chiar aşa bum este azi. Erau atunci oameni bogaţi, adică boierii, şi oameni foarte săraci, iobagii.

-Adică vrei să spui că se împărţiseră ei aşa? întrebă Mihăiţă.  Nu, aşa ajunseseră de-a lungul timpului. Vedeţi voi, ţara noastră avea pământuri bune care dădeau recolte bogate. însă pentru a lucra pământul, ţăranii se îndatorau la bogaţi. După cules, bogatul £ scotea atât de datori încât le lua toată recolta şi trebuiau să şi muncească în continuare la el pentru a-şi achita datoria. Dar aceasta nu se întâmpla niciodată, avea boierul grijă. Mulţi dintre ei se săturau şi luau drumul codrului. Aici, la noi, se ascundeau pe Muntele Şoimului, sus, unde nici vulturii nu puteau ajunge. Oamenii i-au numit haiduci.

Intr-o zi, unul dintre haiduci, lonuţ al Stanii, vorbea cu tovarăşul lui, lliuţă:

–    Măi IIie, grozav îmi e de dor de Floarea mea.

–    Păi,de! Aici, deasupra lumii, cai4greu să crească flori, se făcu llie a nu înţelege.

–    Floarea mea, măi frate, cu cosiţe blonde şi ochi negri ca mura.

–    Or venii, frate, şi zile bune, să ne putem întoarce la rostul nostru. Dar hai să coborâm pe vale, să vedem şi „floarea” după care suspina.

Ajunseseră deja aproape de poalele muntelui,când auziră larmă. Hăulituri, chiuituri, lătrat de câini.

–    Ce-o fi asta? se opriră ei în loc.

De după un pâlc de stejari bătrâni apărură Petre, Ştefan şi Gheorghiţă, haiduci din mica lor ceată.

–    Inapoi, repede, pe mine mă urmăresc! spuse Petre. Porniră să urce înapoi spre vârful muntelui. Pădurea îi învălui umbrele ei.                                        1

–    Am fost în sat azi-noapte, la neveste şi la copii, povesti acesta, când reuşiră să scape de primejdie.

-Dar de Floarea ştiţi ceva?

-Se zice prin sat ca a pus ochii pe ea boierul şi de aceea frate-său, Pavel, se gândea să plece cu ea departe.

Trebuie să vorbesc cu Floarea şi cu Pavel chiar în seara asta, spuse îngrijorat lonuţ.

-Nu te duce  frate, este periculos! spuse Gheorghiţă.
Dar lonuţ nu vru să renunţe. Coborau sprinteni precum capra neagră printre bolovănişuri şi hăuri ameninţătoare de prăpăstii ce parcă aşteptau să-i înghită. Odată ajunşi la marginea satului, se răspândiră pentru a sta la pânda, în timp ce lonuţ se strecura în ograda lui Pavel şi ă iubitei lui Floarea. Dar zadarnic bătu acesta pe la ferestre. In casă nu mai era nimeni.

Haiducii intrară din nou în desişul pădurii. ,Oare ce s-o fi întâmplaţ cu ei? întrebă Ştefan. Deodată, apăru în faţa lor o umbră.

-Staţi, fraţilor, sunt eu, Pavel. Când m-am întors acasa  în seara asta nu am mai găsit-o pe soru-mea. Cred ca  a fugit să te caute, lonuţ. S-ar putea să se fi speriat azi când au venit slugile boierului în sat. Poate că ştii deja, boierul o vroia la conac.

–    Este singură? S-o căutăm, poate fi în pericol. Şi o căutară pe toate cărările ştiute şi neştiute. Luna adormise şi ea, ascunsă pe jumătate în faldurile cerului.

Doar luceafărul nopţii licărea vesel lângă ea, ca un copil ghiduş. în întunericul născut din genuni parcă nici copacii nu îndrăzneau să-şi cânte frunzele.

Ajungând mai sus, pe piscuri, se opriră dezamăgiţi lângă o stâncă înălţată semeţ şi ameninţător spre cer.                                                      scan0001

–    Ce facem? Surioara mea nu este nicăieri, se plânse Pavel. Mai sus nu putem urca, piatra muntelui se sfarmă sub picioarele noastre.

–    O să răscolesc tot muntele acesta de va fi nevoie, strânse pumnii încrâncenat lonuţ. Trezeşte-te, lună, luminaţi-mi, stelelor, drumul până la Flgarea meal strigă el spre cer.

Şi vântul îl duse ruga, în cântec de frunze…

Şi atunci se spune că s-a întâmplat o minune, continuă moş Matei. Luna, regina nopţii, s-a trezit, arătându-se în toată spendoarea ei. A zâmbit îngăduitor spre haiducul îndrăgostit, apoi i-a făcut un semn Luceafărului nopţii. Şi împreună au trimis o rază de pulbere de stele să le lumineze drumul muritorilor. Luandu-se după ea, haiducii o găsiră pe fată. Iar pe locul unde raza s-a odihnit pe stânca muntelui a răsărit o floare fermecată.

– Şi cum arata floarea, bunicule? întrebă curioasă Maria. Tu ai văzut-o?

– Şi de ce este fermecată? Zise şi Mihăiţă.

–    Păi, sunt multe flori mici, mici, adunate la un loc şi înconjurate de un brâu de frunze argintii, în forma de stea. Este fermecata, pentru că s-a născut din pulbere de stele. Şi-apoi, acolo unde creşte, pe stânci, doar capra neagra, poate urca. De aceea a şi fost numită floare-de-colţ. Unii  îi mai spun şi floarea-reginei. Oamenii mai cred că are puteri magice şi pentru că arată ca din altă lume. Parcă ar fi floare  parcă nu. Parcă nu este uscată, dar nici vie nu pare a fi. A rămas până în zilele noastre ca un simbol al dragostei. Şi nu numai atât: în trecut bărbaţii  fîşi demonstrau curajul culegând o floare-de-colţ de pe stâncile ascuţite şi oferind-o iubitelor.

– Da, şi astăzi este monument al naturii, adică ocrotită de lege! se făli Alina cu ştiinţa ei.

Detalii: Site-ul Cantecedecopii.com este un blog cu cantece dedicat tuturor copiilor, parintilor si bunicilor. Cantecul "Legenda Florii-de-colt" a fost adaugat in ziua de 4 ianuarie 2014 si este un videoclip ce apartine de categoria mult iubita de voi 'Legende pentru copii . Se pare ca videoclipul "Legenda Florii-de-colt" este unul foarte popular din moment ce a fost vizionat de 1.085 ori. Va asteptam cu drag sa reveniti pe acest site in fiecare zi pentru a vedea ce noutati am mai adaugat pe site. Daca ti-a placut "Legenda Florii-de-colt", te invit sa ne votezi, sa lasi un comentariu pe facebook sau direct pe site. Multumim!!!

Comentarii pentru Legenda Florii-de-colt

FACEBOOK


PUBLICITATE